Cum să scapi de strabism

Ce este strabismul?

Strabismul este o afecţiune a ochilor care împiedică ochii să privească în acelaşi punct şi să se mişte cu aceeaşi uşurinţă. Efectul strabismului este: creierul anuleaza în mod automat informaţia pe care o primeşte de la unul din ochi şi pot apărea dificultăţi de coordonare în timp, pentru că situaţia se agravează. Mai jos, poza lui Andre Filipe Teixeira Marques, suferind de un strabism grav.

  

Cum poţi verifica dacă ai strabism, cu ajutorul unei persoane, în mai putin de 5 minute?

Roagă partenerul să stea fix în faţa ta, la un metru distanţă, privindu-te în ochi. Dacă este o diferenţă semnificativă de înălţime, atunci aşezaţi-vă pe scaune. Ridică o mână întinsă cu degetul mare ridicat în sus, perfect perpendicular pe sol, orientată între ochii partenerului de exerciţiu. Cu privirea fixă pe degetul mare al mâinii tale ridicate, apropie şi depărtează încet degetul de vârful nasului, de 5-7 ori, apoi de centrul frunţii, de 5-7 ori. Când degetul mare atinge nasul /vârful frunţii, mâna este îndoită la maxim, iar când este la depărtarea maximă, atunci mâna este întinsă la maxim.

În acest exerciţiu, tu priveşti degetul de la mână, iar partenerul priveşte ochii tăi. Exerciţiul trebuie făcut lent, dar fără oprire, pentru a se putea observa mişcările muşchilor ochilor. La sfârşit, partenerul de exerciţiu (observatorul) iţi spune dacă ochii tăi s-au mişcat în acelaşi ritm, în aceeaşi directie, şi dacă mişcarea a fost lină sau sacadată. Daca ochii nu au fixat simultan degetul, sau unghiul în care s-au mişcat a fost diferit, sau mişcările unuia din ochi au fost sacadate, atunci înseamnă ca ai strabism.

 

  

Ce să faci dacă ai strabism?

Daca ai strabism, atunci printeaza roata tibetana (un desen) de aici pe o pagina A4 si lipeşte-o pe perete/uşă astfel încât centrul roţii tibetane să fie fix la înălţimea nasului tău. Te apropii la o distanţă de max. 2-3 cm. de roata tibetană.

(continuă să citești după media ↓)

Poziţionează-te, în picioare, drept/dreaptă, în faţa foii, cu nasul la 3 cm de aceasta şi parcurge în sensul acelor de ceasornic, de sus până jos, toate extremităţile, cu „spinii” aferenţi, pornind de la „ora 12”. Parcurge cu ochii de 2-3 ori roata tibetană în fiecare dimineaţă şi îţi vei sincroniza ochii, evitând ca aceştia să privească în direcţii diferite unul faţă de celălalt.

Exerciţiul poate să creeze o oarecare stânjeneală în ochi, mai ales într-unul dintre ochi, asta se întamplă deoarece musculatura are nevoie să fie exersată mai mult într-un anumit sens (dreapta, stânga, sus, jos, sau o diagonală). Recomandarea este să insişti cu parcurgerea cu privirea a punctelor de pe extremităţile roţii tibetane chiar în sensul în care simţi această stânjeneală. Cu timpul, va disparea.

Dacă faci acest exerciţiu în fiecare zi cel puţin o dată pe zi, atunci în funcţie de gravitatea strabismului, se poate vindeca în 2-4 săptămâni. Exerciţiul merita făcut şi în continuare, pentru a preveni reapariţia strabismului, dar în principiu, odată dispărut, strabismul nu mai revine decât în maxim câţiva ani.

Exerciţiul l-am învăţat de la un curs ce se numeşte Vision Training şi care la începutul secolului XXI, era susţinut în Romania o dată pe an de catre un expert numit Leo Angart (www.vision-training.com) pentru oamenii care vor să scape de probleme de vedere (miopie, hipermetropie, astigmatism, strabism şi asemănătoare) fără să poarte ochelari, lentile de contact sau sa facă operaţii. Are publicata şi în română o carte, apărută la editura For You, care se intitulează „Să ne îmbunătăţim vederea în mod natural, uşor, eficient şi cu rezultate rapide”. În afară de asta, dacă vă mai interesează subiectul pot să vă recomand şi alte lucrări şi surse.

Acest articol nu este scris de un medic şi nu suplineşte consultarea cu un oftalmolog.

Vrei să afli care sunt cele mai grave 7 greșeli pe care majoritatea oamenilor le fac în învățare? Vrei să înveți și tu cum să citești mai repede, cum să memorezi mai inteligent și cum să te concentrezi mai bine? Participă la seminarul de învățare eficientă!

Înscrie-te aici pentru webinarul gratuit!

Marcus Victor Grant

Copyright © Marcus Victor Grant 2014-prezent, toate drepturile rezervate.

 

Oprire (pauză)

Motto:

„Treci calm peste zgomote şi grabă şi aminteşte-ţi câtă pace poate fi atunci când este linişte”

Tăcerea ca un act de autocunoaştere

În lumea agitată de astăzi, foarte rar ne oprim, pentru a explora, pentru a înţelege, pentru a reflecta, pentru a completa pagini de jurnal (nu de blog) cu propriile noastre reflecţii. Oprirea e bună uneori. Opreşte-te din când în când din ritmul nebun care trece precum un tăvălug peste tine!

Este multă tăcere la care trebuie să ajungem, ca o concluzie a neputinţei, ca un eşafodaj al frustrărilor şi tânjirilor pe care le interiorizăm, cu obligaţia de a accepta poate chiar şi ceea ce nu reuşim să înţelegem.

Vorbeşti mult, cumva? Când vorbeşti mult, nu mai ai aşa de mult timp să asculţi. Dacă aşa faci, asta e o problemă a ta.

OPREŞTE-ŢI ŞIRUL GÂNDURILOR ŞI ASCULTĂ. Citeşte bine, pentru că nu le ştii pe toate. Îmi pasă de tine şi ţin la tine. În tine, regăsesc o lume aproape pierdută a sufletului şi valorilor pentru care inima ta încă mai bate.

Emoţionalitatea ta nu te ajută, ci lucrează împotriva ta? Ai nevoie să faci strategie cu capul limpede. OPREŞTE-ŢI ŞIRUL EMOŢIILOR.

Ai curajul să descoşi lucrurile! Pune întrebări şi TACI. Întrebări pentru tine, întrebări pentru ceilalţi. Ascultă cu atenţie răspunsurile reale ale persoanei din faţa ta şi nu completa răspunsurile, nu întrerupe şi nu te grăbi să intervii atunci când intervine tăcerea. Uneori, şi tăcerea este un răspuns.

 

  

În general, am constatat câteva lucruri:

• Cel mai adesea, ceea ce contează se ascunde în văzul tuturor. Astfel, nu va fi găsit de nimeni.

• Cine vorbeşte mult, face puţin.

• Atunci când le spun celorlalţi că lucrez la ceva, se creează o presiune, se generează aşteptări: „şi când ai să ai succes cu ceea ce faci?”, devine întrebarea inerenta într-o societate în care pare că valorezi cât câştigi

• Dumnezeu a dat două urechi şi o gură ca să le folosim în proporţia respectivă.

• Cine vorbeşte, seamănă. Cine ascultă, culege.

Încerc să opresc oamenii, să îi conving să facă o pauză, nu pentru a mă ascultă pe mine, ci pentru a se asculta pe sine. Pentru asta, în viaţa cotidiană, folosesc artificii. De exemplu:

• Aprind sau sting lumină într-o cameră brusc. Asta întrerupe gândurile interlocutorului.

• Când cineva se învârte agitat în jurul meu, devin cât mai imobil şi aştept până devine atent (dacă devine atent) sau devine conştient de poziţia mea şi se întreabă de ce fac asta.

• Atunci când se frământă în legătură cu o chestie, spun: „Am o idee!”, sau varianta avansată: „ummmmm… am o idee!” – cu aerul unei descoperiri epocale şi fac o pauză. Asta stârneşte curiozitatea. Apoi, spun un lucru care mie mi se pare o banalitate şi care pentru ei poate fi descoperirea Americii.

• Statul cu mâna pe clanţa uşii când te pregăteşti să ieşi este pentru român practica rapportului. Pentru mine, e pândirea unui prilej de a găsi un moment prielnic să dau o replică scurtă şi să ies.

• Privesc oamenii insistent şi mă gândesc cât de minunaţi sunt, chiar dacă nu îşi dau seama de asta. Uneori, se întrerupe fluxul gândurilor şi mă întreabă: „de ce te uiţi aşa la mine?”

• Spun: „opreşte-te puţin şi fii atent”, uneori continuat cu: ” aş vrea să îţi zic ceva şi îmi doresc să nu mă interupi până termin, e OK asta pentru tine? Dacă nu e OK, îţi spun altădată”.

Gândeşte-te puţin: de ce te-ar asculta altcineva dacă tu nu te asculţi pe tine?

7 întrebări-cheie înainte de a-ţi asuma sarcini

Cum să-ţi organizezi întreaga viaţă

 

Cum se practică odihna la birou în diferite părți ale lumii

Iţi multumesc!

Oprire cu folos!

S-auzim de bine şi o zi cu soare!

Marcus Victor Grant

Copyright © Marcus Victor Grant 2016-prezent, toate drepturile rezervate.

Materialele publicate pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.